Arte plastice

ÎNSCRIERE

Printre activitățile pe care le organizăm la Arta Jucăușă se numără și cursurile de arte plastice, precum cele de pictură, desen în creion, modelaj în lut și ateliere de creație.

De asemenea, avem și ateliere de terapie prin artă, care ajută copiii să-și exprime emoțiile prin diverse tipuri de arte plastice, iar ocazional găzduim și ateliere de desen fractal – o formă de terapie prin artă și joc, ce folosește liniile și culorile pentru stimularea emoțiilor pozitive.

Fie că este vorba despre pictură, desen în creion, modelaj în lut sau ateliere de creație, copiii se întorc acasă nu doar cu mai multe cunoștințe și cu amintirea experienței petrecute la curs, ci și cu propriile creații, pe care fie le pot păstra ca amintire, fie le pot oferi cadou celor dragi.

De asemenea, la finalul fiecărui modul, cei care doresc pot participa cu lucrările lor la o expoziție organizată în cadrul spectacolelor noastre, astfel încât ceea ce au creat ei de-a lungul timpului la cursuri, să poată bucura și privirile altor oameni. Poți vedea aici fotografii de la spectacolele și expozițiile noastre. 

Pe lângă bucuria de a păstra propriile creații ca amintire sau de a le oferi cadou, practicarea activităților din categoria artelor plastice are nenumărate beneficii pentru dezvoltarea copiilor. Artele plastice stimulează atât procesele cognitive și motorii, cât și imaginația și creativitatea, ajutând copiii să-și exprime emoțiile într-un mod creativ. 

Totodată, astfel de ateliere ajută atât la creșterea capacității de concentrare și atenție, cât și la dezvoltarea auto-disciplinei și simțului estetic. 

Suntem convinși că atelierele de arte plastice ajută întotdeauna copiii să-și manifeste emoțiile și sensibilitatea într-un mod unic, aducându-le, totodată, trăiri și momente de neuitat.