Muzică

ÎNSCRIERE

Muzica ajută atât la o dezvoltare emoțională armonioasă, cât și la îmbunătățirea atenției, memoriei, concentrării și capacității de exprimare a sentimentelor prin melodii.

La Arta Jucăușă organizăm atât ateliere de muzică de grup, cât și ateliere individuale de muzică

Copiii care participă la atelierele de muzică de grup fac parte din Grupul vocal „Arta Jucăușă”, care a fost înființat în anul 2018. Ei cântă împreună diverse genuri de melodii, de la muzică ușoară, până la muzică populară sau muzică religioasă. Majoritatea melodiilor sunt însoțite de dansuri, și uneori chiar de teatru, ceea ce face ca această activitate să fie una complexă, îmbinând muzica vocală cu dansul și actoria. 

La finalul fiecărui modul, toți copiii din grup participă la spectacolele organizate de noi pe diverse scene din București (Teatrul Evreiesc, Sala Dalles, Arcub etc.). De asemenea, cei care doresc, participă și la alte evenimente, emisiuni TV, concursuri și festivaluri, atât în diferite localități din țară, cât și în străinătate. De-a lungul timpului, Grupul Vocal „Arta Jucăușă” a participat la peste 50 de spectacole și evenimente (vezi aici informații și fotografii despre acestea). 

Prin participarea la cursurile de muzică în cadrul grupului vocal, copiii își dezvoltă atât abilitățile legate de muzica vocală, cât și simțul ritmului și învață diverse coregrafii de dans și mișcări de teatru. Totodată, își dezvoltă capacitatea de coordonare, sincronizare și lucru în echipă, și, poate unul dintre cele mai importante aspecte, își fac prieteni și au parte de multe momente frumoase în turnee și la evenimentele la care iau parte, creând amintiri de neprețuit! ♥ 

La atelierele de muzică individuale, se lucrează cu fiecare copil în parte, fără să facă parte dintr-un grup. Astfel, programul este flexibil și ședințele pot fi stabilite de comun acord cu profesorul coordonator. La fel ca în cazul atelierelor de muzică de grup, și în cazul celor individuale melodiile abordate sunt de diferite stiluri și de obicei sunt însoțite de negativ. Copiii care participă la cursurile de muzică individuale, învață și perfecționează câteva melodii pe modul, și le prezintă pe scenă la spectacolele de final de modul, sau în cadrul unor alte evenimente, concursuri și festivaluri. 

Atât la atelierele de muzică de grup, cât și la cele individuale, pot participa copii între 5 și 18 ani.

Mai multe detalii despre cursurile de muzică de grup (Grupul Vocal Arta Jucăușă) puteți găsi aici

Mai multe detalii despre cursurile individuale de muzică puteți găsi aici